Caz incredibil pentru un titular de la Ceahlăul: „Am jucat cu ghete de împrumut, nu îmi permit să-mi cumpăr o pereche”

Caz incredibil pentru un titular de la Ceahlăul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul echipei Ceahlăul Piatra Neamț, Sebastian Chitoșcă, a declarat, joi, după înfrângerea din meciul cu CSMS Iași, scor 0-2, că a jucat cu ghete de împrumut, deoarece nu își permite să-și cumpere o pereche.

„Se pare că totul s-a terminat pentru noi. Când pierzi două puncte cu Petrolul în minutul 90+2, înseamnă că nici Dumnezeu nu mai e cu tine. Am făcut un sezon prost și vom vedea ce vom face în continuare. Ceahlăul nu a câștigat de 3-4 ori la rând campionatul ca să se plângă cineva acum că retrogradează. Astăzi am jucat cu ghete împrumutate de la un coleg, pentru că ghetele de fotbalist profesionist sunt prea scumpe, iar eu nu îmi permit să-mi cumpăr o pereche. Costă 250-300 de euro o pereche bună, iar eu chiar nu îmi permit să dau atâția bani pe ea”, a spus Chitoșcă.

Antrenorul nemțenilor, Vanja Radinovici, consideră că formația sa a pierdut deoarece a ratat prea ușor ocaziile avute: „Din punctul meu de vedere acest meci a fost foarte simplu. Noi am ratat 5-6 ocazii mari de a marca, în timp ce Iașiul a reușit să înscrie. Suntem într-o situație proastă, dar trebuie să dovedim că suntem profesioniști și să luptăm până la capăt. Trebuie să vedem ce soluții vom găsi pentru viitor. În continuare se fac multe calcule, dar noi trebuie să ne pregătim mai bine și să jucăm la victorie toate meciurile rămase”.

Echipa CSMS Iași a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), formația Ceahlăul Piatra Neamț, într-un meci din etapa a XXIX-a a Ligii I.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Golubovici ’30 și Bădic ’90+3.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Aceste mașini sunt confiscate! S-a decis eliminarea acestor abţibilduri de pe vehicule
Aceste mașini sunt confiscate! S-a decis eliminarea acestor abţibilduri de pe vehicule
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×